Mărturii

Fondatorul programului Calea Bărbatului Conștient. În ultimii 12 ani am lucrat alături de peste 2000 de bărbați ca trainer de masculinitate și mentor. Dar înainte de a fi trainer și de a descoperi tainele și metodele care mi-au deschis calea către viața pe care o am acum, am fost o ”victimă a destinului”.

Ce spun persoanele care au lucrat cu mine?

Ce spun persoanele care au lucrat cu mine?

Mărturii ale femeilor ce au participat la webinarele din cadrul programului “Ce vor cu adevărat bărbații de la iubitele lor?”,

Super webinarul. Interesant și alert. Am si râs și, deși sunt cam copleșită de câte greșeli știu să fac bine, am rămas cu o stare de bunădispoziție.

Din prima zi în care ne-am cunoscut am locuit împreună datorită faptului că ne-am întâlnit departe de casa și el a vrut să mă ajute. După 6 luni de dragoste nebună, am postat prima poză oficială împreună, după 1an și 10luni ne-am căsătorit. Peste 4 luni facem 4 ani de căsătorie, ne iubim, dar nu mai facem dragoste mai deloc. Vrem copii, dar nu ne întâlnim în pat, deși dormim împreună. Cât de ironică este viața asta! Simțim că suntem suflete pereche, dar nu putem să ne bucurăm de noi.

Îți mulțumesc că ne dai această șansă să ne redescoperim, sa aprindem flacără iubirii și să fim cu adevărat fericiți. Ne place ideea de tantra și continență, abia așteptăm să le punem în aplicare.

Felicitări și mulțumesc, Theo și echipei! Am urmărit a doua oară webinarul.

Alert, informație, încurajare, remediu. Înțeleg unde am greșit și am încredere că pot fi/ face mai mult sau altceva. Bancurile sunt fix în momentele unde era de plâns. Râdem, că viața merită trăită.

Încă nu am întrebări. Voi urmări și a treia oară, de data asta cu hârtie și pix.

Până acum am urmărit la spălat de vase și făcut ordine.

În loc să mestec în minte gânduri aiurea, am avut conștientizări și am înțeles cum e situația actuală în lumea masculină. Mulțumesc încă o data pentru aceste informatii la un preț accesibil.

Pe acțiune sunt, am încetat imediat ceea ce făceam, rumegam nervi, am renunțat la cicăleală, a celorlalți și a mea, și am aruncat haine vechi în pas de dans. Superb sentiment de eliberare. Încă nu am făcut exercițiul cu bifat greșelile, am ascultat pe telefon și mi-e și teamă că n-am ratat niciuna. Aștept să-mi fac o stare să pot să mă amuz. Pe de o parte e o formă de orgoliu, că numai eu am greșit. Pe de alta, e conștientizarea că femeia e sâmburele de energie al relației și cheia deblocării/schimbării e la mine.  Cum m-apucă nervii, cum trec să bifez trei remedii și nu mai am timp de starea proastă.

Este foarte greu de aplicat… Pe mine m-a întrebat soțul ce m-a apucat.

Ego mă ținea să fac eu primul pas… Pentru că știam că bărbatul este cel ce vânează și eu mă las vânată, el e cu inițiativa în orice… O să aplic de mâine,…. Până acum le-am cam lasat la gandit….. Si initial m-am temut ca daca fac eu pasul si schimb, el va deveni pasiv. Să vedem oare dacă aplic aceste lucruri, bărbatul va deveni activ.

Mulțumesc Theodor, sunt foarte încântată că particip la acest curs. În primul rand, ești minunat, explici foarte bine, pe înțelesul tuturor. În al doilea rand, am rămas uimita de câte greșeli în cuplu am făcut…. Practic toate greselile. O să te urmăresc cu atenție în continuare, abia aștept🙏

Mulțumesc frumos pentru bunăvoința și disponibilitatea de a ne împărtăși aceste taine. Le consider cu adevărat valoroase în primul rând pentru că vin din partea unui bărbat avizat !

Mulțumesc pentru susținere și încurajare! Știam că o femeie poate să facă un bărbat prost sau rege, în funcție de energia ei. Deși nu este nimic nou în listă, modul de a prezenta a fost foarte interesant și îmi promit că le aplic de mâine fără greșeală. Este minunat că te avem aici pentru ghidare. Și este un refresh după 18 ani de relație în cazul meu. Cam din 5 în 5 ani m-am reinventat. În bine sau rău. Mulțumesc mult pentru clarificări. Până la urmă femeia alege și tot femeia dă tonul. O să aleg tonul menționat în webinar. Deși am ani de terapie, meditații. cărti citite, căutari peste căutări, simt că cele 4 webinarii vor fi răspunsul căutărilor mele. Mulțumesc!

Mulțumesc, Theodor, pentru toate îndrumările! Este de mare ajutor să afli aceste aspecte legate de armonia cuplului și despre cum simt și gândesc bărbații, chiar de la un bărbat cu evoluție și în plan subtil! Femeile fac cursuri cam tot cu femeile, care le învață despre cum gândesc bărbații și cum sa actioneze ele și conștientizez, având cursuri coordonate de femei, că suntem destul de subiective, în cele mai multe cazuri!

Aici e provocarea maximă, reacția la motorul lui, care este uneori neadecvat. Să punem liniște în loc de reacție. E timpul reinventării

Mulțumesc și colegelor mele de webinarii, învăț și eu din experientele lor, fiecare are o experiență unică și sunt de ajutor toate impartasirile aici în grup! Mulțumesc, dragi surori!

În acest moment eu nu pot pune în aplicare ce învăț în webinarii, deoarece nu am cu cine, dar conștientizez greselile în relațiile din trecut, învăț, îmi îndrept atenția spre feminitatea și dezvoltarea mea personală și voi fi perfect pregătită când va fi timpul Divin pentru o nouă relație!

Mulțumesc cu recunoștință pentru dăruire și ghidare

Mulțumesc Theodor! De o oră și jumate ascult muzică faină în casti și dansez… starea mea de spirit e sublimă!!! Recomand, e o terapie trăsnet!

Parcă eram stângaci amândoi într-ale dragostei, parcă nici nu știam ce să mai facem, amândoi așa dezorientați… Așa de mult mă bucur că urmez aceste webinare și că pot vorbi deschis cu tine, Theo ,(jos pălăria) și cu voi fetelor. Sunteți scăparea mea și e plăcut sa știu ca nu sunt singura care are probleme în viața sexuală. Vă mulțumesc ca sunteți!

Theodor, de obicei nu scriu pe grup, îmi place să asimilez ideile prezentate de tine, să învăt din experiențele celor ce ne-am strâns aici, dar mi-am dorit să-ți mulțumesc pentru schimbările pe care le-ai adus în viața mea de cuplu, pe plan sexual. La tine am auzit pentru prima dată de continență, iar după ce am înțeles că nu orgasmul reprezintă finalitatea unei “fuziuni amoroase”, ci conexiunea pe care o realizezi cu celălalt, la nivel atât mental, cât și emoțional, toată presiunea resimțită într-un fel sau altul, până la acel moment, s-a risipit. Acum totul este emoție, căldură și împlinire. Și în viața noastră s-a produs un mic pas înainte, am încercat să facem dragoste, fără succes însă. M-am îngrijit de aspectul fizic mai mult decât înainte, nu l-am mai sunat atât de mult, am dormit în camere separate. Ieri, nu am mai gătit, toată ziua liniște și surprinzător seara mi-a propus să facem o cadă romantică împreună, apoi dragoste și apoi sa mâncăm. Toate bune, dar după 10min, nu a mai avut erecție și am înțeles că bariera psihică este încă foarte greu de trecut. El s-a întristat și supărat că nu face față și a refulat în fumat excesiv. I-am spus să aibă răbdare, căci ce am făcut este deja un pas înainte. Mă simt neputincioasă și nu știu cum sa îl ajut sa își coordoneze psihicul cu sufletul și să se bucure de noi

Scrie-ne si noi te sunăm pentru a discuta gratuit.