Cum să descoperim calitățile cu care am fost înzestrați
Care este chemarea inimii noastre și scopul nostru sacru în această viață
Cum să dai la o parte vălurile iluziei
Vom realiza împreună o metodă practică prin care vom descoperi ce vrea Dumnezeu de la noi.
Ești în căutarea unor înțelesuri mai profunde
Simți că ai nevoie de transformare în viața ta
Vrei să-ți fructifici darurile pentru tine, dar și pentru ceilalți
Cu alte cuvinte, acest webinar se adresează îndrăgostiților, căutătorilor de Dumnezeu și contemplatorilor splendorii divine.
Bună dragilor! Eu sunt Sara Esterabadeyan și da, sunt nevăzătoare… din naștere.
De mică am simțit prezența taincă a lui Dumnezeu care mă ghidează și mă inspiră ca eu să văd cu ochiul inimii și să privesc clipă de clipă esența, dincolo de aparențe.
Dacă ar fi să vorbesc despre filozofia mea de viață, în câteva cuvinte, aș spune că urmăresc să-mi extind cunoașterea în fiecare zi, urmăresc să țin oglinda curată și să țin vasul gol.
Am studiat toate tradițiile spirituale, de la Budism la Kabala, de la Reyki la Creștinism Mistic, iar tradiția spirituală pe care o practic este Sufismul.
Ceea ce pot să afirm cu siguranță este că fiecare tradiție spirituală autentică ne conduce către același Dumnezeu, iar ceea ce contează cel mai mult, înainte de toate, este puritatea inimii.
Cu multă dăruire, susțin conferințe și prezentări pe teme de autocunoaștere și îi ajut pe oameni să dea sens și semnificație vieții lor.
Prima apariție în media a fost în urmă cu 10 ani, la emisiunea Codul lui Oreste, urmată de multe alte emisiuni și interviuri pe care le-am acordat.
Abia aștept să ne cunoaștem!